Insula Poveglia este interzisă de guvernul Italian pentru a fi
vizitată, atât de turişti cât şi de localnici. După ce a fost folosită o scurtă
perioadă pentru plantaţii agricole, pe insulă s-a construit un spital în anul
1922, pentru cei cu probleme mintale care a funcţionat până în anul 1968, după
care insula a fost abandonată în totalitate. Insula Poveglia face parte din
fostul district (judeţ) Poveglia – o altă insulă localizată la aproximativ trei
kilometri spre vest.
Potrivit legendei, în timpul imperiului Roman,
insula era folosită pentru a izola persoanele care cădeau victime ciumei. De
asemenea, tot pe această insulă erau aduse persoanele care erau infectate în
timpul Ciumei Negre care s-a răspândit în Europa în secolul XIV – era
considerat un mod mult mai eficient pentru a păstra oamenii infectaţi la
distanţă de cei sănătoşi. Potrivit unor cercetări, pestre 160.000 de oameni au
murit pe această insulă de-a lungul istoriei.
Insula a apărut în scrierile vechi pentru prima
dată în anul 421, când oameni din Papua şi Este se adăposteau acolo, pentru a
scăpa de invazia barbarilor. În secolul IX insula a început să devină din ce în
ce mai populată, iar în secolele ce au urmat, a crescut şi importanţa acesteia.
Au fost multe războaie în regiunea Poveglia, atâta
timp cât barbarii nu doreau să renunţe la această regiune.
În majoritatea cazurilor,
locuitorii din regiune câştigau războaiele, dar în anul 1379, Veneţia a fost
atacată de către flota din Genova, iar populaţia din Poveglia a fost mutată.
Insula a rămas nelocuită în următoarele secole, iar în anul 1527 a fost oferită
unor călugări Camaldoli pentru a construi o mănăstire, dar aceştia au
refuzat-o. În anul 1661, urmaşii locuitorilor de pe insulă li s-au oferit
posibilitatea de a reconstrui satul, dar şi aceştia au refuzat să se mute pe insulă.
O legendă interesantă spune că o clădire a fost
ridicată în anul 1922 pe insulă, clădire care era folosită pentru mai multe
scopuri, incluzând şi un spital de boli mintale. Legenda spune că un anumit
doctor a torturat, a măcelărit şi chiar i-a mâncat pe unii pacienţi înainte de
a înnebuni, după care s-a aruncat de pe clopotniţa clădirii. Potrivit aceleiaşi
legende, acesta a supravieţuit căderii, dar a fost ştrangulat de o ceaţă care
s-a ridicat din pământ.
În anul 1777, insula a ajuns sub juristicţia Oficiului
Public de Sănătate şi a devenit un punct de control pentru toate bunurile şi
cetăţenii care călătoreau cu barca de la Veneţia sau spre Veneţia. După câţiva
ani, în anul 1793, au fost semnalate câteva cazuri de ciumă pe două vapoare,
iar insula a devenit instant o staţie pentru cei bolnavi. Acest rol a devenit
permanent în 1805, sub dictatura lui Napoleon Bonaparte, care de asemenea a
distrus vehea biserica şi a transformat clopotniţa într-un far, un semnal
pentru vapoarele care circulau în zonă.
No comments:
Post a Comment