Compania Americană Honda Motor, a intrat într-o altă eră a tehnologiei alarmelor de maşini, cu noul "produs" numit TERII. TERII este o alarmă pentru maşină care poate negocia cu cel care încearcă să forţeze uşa pentru a o deschide. "Alarma maşinilor a devenit din ce în ce mai neeficientă", a declarat Sidney Finch, şef al proiectului TERII de la Honda. "Tehnologia actuală ajută la recuperarea cât mai rapidă a maşinii furate. Scopul nostru a fost în primul rând acela de a împiedica furtul unei maşini. Şi astfel am ajuns să creem TERII", mai spune acesta.
Lucrând cu o echipă de foşti negociatori FBI şi cu câţiva psihologişti, inginerii de la Honda au reuşit să calibreze şi să seteze corect "creerul" lui TERII. În momentul de faţă, TERII include peste 500 de strategii anti-furt. "Această tehnologie s-a dovedit a fi incredibil de eficientă", a declarat Finch. TERII îţi mai oferă posibilitatea de a deschide uşa la maşină chiar dacă nu ai cheile la tine, totul datorită sistemului de recunoaştere a amprentei. Aceasta scanează de asemenea şi aprenta unui posibil hoţ, amprentă care o poate trimite prin e-mail proprietarului.
Mai jos este prezentată alarma care a revoluţionat Honda!

No comments:
Post a Comment