În Marea Britanie şi chiar şi în România au apărut pe piaţă, de ceva vreme, "trandafirii curcubeu", ale căror petale sunt multicolore. Astfel, cei care cunosc limbajul florilor, vor putea să transmită cu ajutorul unui singur fir de trandafir mai multe mesaje simultan, de exemplu roşu pentru dragoste, galben pentru gelozie şi roz pentru gânduri bune.
Noul soi de trandafiri este cea mai nouă găselniţă în materie de cadouri, chiar dacă unii cârcotaşi spun că seamană mai mult cu florile artificiale.
Modul în care sunt obţinuţi rămâne secret, creatorul lor, olandezul Peter van de Werken, dezvăluind doar că au fost obţinuţi prin încrucişarea cu un soi de crizanteme viu colorate.
Deşi destul de scumpi, până în prezent, trandafirii multicolori s-au bucurat de un succes uriaş pe alte meleaguri, cum ar fi Japonia, Italia sau Suedia.
Sursa ziare.com
No comments:
Post a Comment