Misterioasa
crimă de
la Hinterkaifeck
Hinterkaifeck, este o mica
fermă situate între oraşele Bavariene Ingolstadt şi Schrobenhausen, la
aproximativ 70 km nord de Munich şi a fost scena unuia dintre cele mai
complicate crime din istoria Germană. În ziua de 31 martie 1922, şase locuitori
ai fermei au fost ucişi cu un topor, crima fiind nerezolvată nici azi.
Cele şase victime
au fost fermierul Andreas Gruber (63 ani), soţia sa Cazilia (72 ani), fiica
acestora Victoria, rămasă văduvă (35 ani), cei doi copii ai săi, Cazilia (7
ani) şi Josef (2 ani), dar şi menajera Maria Baumgartner. Despre baieţelul
Josef se spunea că este copilul lui Victoria şi al tatălui acesteia Andreas,
care ar fi avut o relaţie.
Crima
Cu doar câteva zile
înainte de crimă, fermierul Andreas Gruber le-a povestit vecinilor că el a
gasit urme în zăpada proaspătă ce veneau din pădure spre ferma sa, fără să vadă
că aceastea se întorc. Acesta le-a mai spus că a mai auzit zgomote şi paşi în
podul casei, dar şi că a mai gasit un ziar necunoscut la fermă.
Mai mult,
cheile casei lipseau de câteva zile înainte de a se produce crima, dar nimic
din aceste lucruri caudate nu au fost raportate la poliţie.
Cu şase luni în
urmă, vechea menajeră a plecat îngrozită de la fermă spunând că aceasta este
bântuită; noua menajeră, Maria Baumgartner, a ajuns la fermă în 31 martie, cu
doar câteva ore înainte de crimă.
Ce s-a întâmplat cu exactitate în
acea zi de vineri nu se ştie. Se spune că Andreas împreună cu soţia, fata
acestora Viktoria şi nepoata Cazilia erau în jurul fermei unde au fost ucişi pe
rând, unul câte unul. Criminalul sau criminalii au intrat apoi în casă şi l-au
ucis pe Josef care dormea în coşul de nuiele în dormitor, după care au ucis
menajera Maria.
Marţi, în 4 aprilie, câţiva
vecini au mers la fermă deoarece li s-a părut foarte ciudat că nu a mai vazut nici
un locatar al acesteia de câteva zile, lucru neobişnuit. Poştaşul a observat ca
nu a fost ridicat ziarul de sâmbătă, iar tânăra Cazilia nu a fost prezentă nici
sâmbătă, nici luni la şcoală.
Investigaţia
Inspectorul Georg Reingruber şi
colegii săi de la Departamentul de Poliţie din Munich au făcut eforturi imense
în investigarea crimei. Mai mulţi de 100 de suspecţi au fost interogaţi de-a
lungul anilor, dar nu s-a gasit nici un vinovat. Cea mai recentă interogare a
fost făcută în anul 1986. În 2007, studenţii de la Academia de Poliţie din
Furstenfeldbruck au avut ca sarcină să cerceteze acest caz cu o tehnologie
modernă. Aceştia au ajuns la concluzia că este imposibil să rezolvi acest caz
deoarece a trecut atât de mult timp de la crimă. Este o mare lipsă de dovezi,
deoarece metodele de investigare erau primitive în acea vreme şi suspecţii au
decedat. Cu toate acestea, studenţii au spus că ei considera o singură persoană
suspectul principal, dar nu pot face public acest nume din respect pentru
rudele acesteia care sunt încă în viaţă. Chiar şi azi sunt unii care
investighează cazul, dar fără succes.
Poliţia a declarat la început că
motivul crimei a fost furtul, dar acest lucru a fost negat mai târziu deoarece
s-a găsit în casă mari cantităţi de bani.
Criminalul sau criminalii au rămas
mai multe zile în casă, deoarece vecinii au declarat că au vazut fum de la
fermă în weekend şi cineva a mâncat în bucătărie, iar dacă aceştia cautau bani,
cu siguranţă că i-ar fi găsit.
Moartea lui Karl Gabriel, soţul
Viktoriei, a fost de asemenea suspectă, deoarece acesta a fost raportat ca
fiind ucis în anul 1914, corpul acestuia nefiind găsit vreodată.
În 5 aprilie, doctorul Johann
Baptist Aumuller a făcut autopsia victimelor la fermă şi a stabilit că aceştia
au fost, cel mai probabil, ucişi cu un topor. Victimele au fost decapitate şi
capul acestora a fost trimis la Munich unde au fost examinate. Autopsia a
arătat că tânăra Cazilia a fost în viaţă câteva ore după atac, stând pe jos
lângă corpurile bunicilor şi al mamei sale.
Înmormântarea
Cele
şase victime au fost înmormântate in Waidhofen, craniile acestora nu au fost
returnate de la Munich, deoarece acestea s-au pierdut în timpul caosului din Al
II-lea Război Mondial. În apropiere de locaţia fermei a fost construit un mic
templu în memoria familiei. Ferma a fost demolată in cursul anului 1923.
Media
Sunt
două filme cu numele „Hinterkaifeck”, unul de Hans Fegert din 1981
şi unul de
Kurt K. Hieber din 1991.
„Hinter
Kaifeck” e un thriler din 2009 regizat de Esther Gronenborn şi produs de Monika
Raebel.
În 2006, scriitoarea germană Andrea Maria
Schenkel a scris un roman cu titlul „Tannod”, unde povesteşte cazul de la
Hinterkaifeck folosind alte nume pentru personajele sale şi locaţia unde se
desfăşoară acţiunea. De asemenea, romanul „The Murdered House” este inspirat
din acelaşi caz şi este scris de Pierre Magnan, un scriitor francez. În acest
roman, cea mai tânără victimă a masacrului supravieţuieşte şi se întoarce la
ferma ca adult, ca să investigheze cazul.
No comments:
Post a Comment